Parohia Sfânta Anastasia
Rețea

Procesiune în Duminica Ortodoxiei la Parohia Sfânta Mare Muceniță Anastasia din Călărași

În Duminica Ortodoxiei a anului 2019, la Parohia Sfânta Mare Muceniță Anastasia din Protopopiatul Călărași, ca urmare a îndemnului Pastoralei Sfântului Sinod, a avut loc o Procesiune cu Sfintele icoane, pentru a marca biruința Bisericii asupra potrivnicilor cinstirii sfintelor icoane și totodată pentru a arăta bucuria comuniunii cu sfinții din toate timpurile și din toate locurile.

 

După otpustul Sfintei Liturghii, a fost citită Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, fiind apoi organizată colecta pentru Fondul Central Misionar, strângându-se suma de 685 lei.

 

În toate bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române din ţară şi străinătate este organizată, în această perioadă, tradiționala colectă în bani pentru Fondul Central Misionar. Acesta este destinat lucrării misionare și sociale a Bisericii şi sprijinirii parohiilor sărace din ţară şi străinătate.

 

Hotărârea instituirii Fondului Central Misionar a fost luată în timpul vrednicului de pomenire Patriarh Justinian, în cadrul Ședinței Sfântului Sinod din 18 septembrie 1956.

 

Tot în această Duminică, de 17 martie 2019, preoții bisericii au fost prezentat credincioșilor printr-o slujbă de sfințire, icoana Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, fiind și unul din ocrotitorii spirituali ai parohiei.

 

Această icoană a fost executată și dăruită bisericii de către doamna pictor Maria Bogatu.

 

După aceea, programul liturgic a continuat cu tradiționala Procesiune a Sfintelor Icoane, unde preoții parohiei alături de credincioși au purtat cu cinste pe brațe sfintele icoane, arătând încă odată că Duminica Ortodoxiei este Duminica bucuriei credinței adevărate, sfințeniei și arvunei luminii vieții veșnice din Împărăția Cerurilor în sufletele noastre.

 

A consemnat părintele Vasile Viorel DINU.