Ziua Internațională a Femeii aniversată la Parohia Sfânta Mare Muceniță Anastasia

Duminică, 10 martie 2019, la Parohia Sfânta Mare Muceniță Anastasia din Protopopiatul Călărași, a avut loc un emoționant moment artistic, prilejuit de aniversarea Zilei Internaționale a Femeii, susținut de către grupul de cateheză de copii „Anastasis” al parohiei, care a cuprins câteva poezii și cântece în cinstea mamei creștine.

Din repertoriu au făcut parte și: „Rugăciune” de Mihai Eminescu, „Îndemnul mamei” - poezie populară, „Mulțumesc, iubită mama” de Corneliu Vadim Tudor, „Eseu- exercițiu de admirație”, „Mama” de Virgil Carianopol, „Copilul meu să nu mă cauți”, de Magda Isanos și „Mamă, dulce mamă!”, de Traian Dorz. Copiii au fost coordonați de distinsa doamnă Narcisa Virginia Manole, profesor de Limba și Literatura Română.

În încheiere, cei mici au primit daruri din partea parohiei, toate doamnele prezente au primit tradiționalul mărțișor, iar preacucernicul părinte paroh, mulțumind copiilor pentru momentul emoționant le-a reaminti celor prezenți că biserica are și o zi aparte de aniversare a femeii creștine și anume Duminica Femeilor Mironosițe, iar cinstirea acestei duminici, ca zi a femeii creștine, este o recunoaștere a faptului că și femeia de astăzi este purtătoare de mir, pe care-l păstrează în candela sufletului său, așteptând, asemenea fecioarelor înțelepte, venirea lui Hristos.

A consemnat preot paroh Nemțanu Ionuț.


0%
încărcat
Se încarcă
Se încarcă
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...