Conform Hotărârii nr. 629/2009,prima duminică după data de 1 iunie a fost numită de Sfântul Sinod al BisericiiOrtodoxe Române, Duminica Părinţilor şi a Copiilor, pentru a cultiva mai intenscomuniunea de iubire şi respect dintre părinţi şi copii şi pentru a evidențiaimportanța familiei creștine în societate.
Astfel, la Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a anului 2017, la ParohiaSfânta Mare Muceniţă Anastasia din Protopopiatul Călăraşi, a avut loc o amplămanifestare dedicată celor mici, care a debutat cu o mică expoziţie de icoanepe sticlă, ca urmare a faptului că anul 2017 a fost declarat drept „Anulomagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti”.
După care, prin diverse jocuri şiconcursuri pentru copii a fost animată întreagaadunare, iar la final toţi participanţii au primit daruri constând în dulciuri,jucării şi cărți de rugăciune pentru copii.
Întâlnirea s-a încheiat cu o scurtă rugăciune cerând Preabunului Dumnezeuîn glasuri de copii să dăruiască tuturor pace şi sănătate, multă bucurie şimult ajutor la şcoală pe calea credinţei adevărate şi a faptelor bune.
A consemnat preot Nemţanu Ionuţ.