Preoţii Parohiei Sfânta Mare Muceniţă Anastasia din Protopopiatul Călăraşi, alături de credincioşii parohiei s-au rugat pentru sănătatea, ajutorul ceresc şi purtarea de grijă a Prebunului Dumnezeu victimelor tragediei din Clubul “Colectiv” din Bucureşti, iar pentru două tinere, Alice Ioniţă şi Irina Cătălina Popa, fiice duhovniceşti ale acestei parohii, s-au oferit cu ajutorul Comitetului Parohial, ajutoare financiare care să sprijine familiile acestora pe perioada spitalizării.
La fiecare slujbă se fac rugăciuni pentru toţi cei care suferă în urma tragicului accident din Bucureşti, iar pentru cei decedaţi s-au făcut rugăciuni de pomenire.
A consemnat preot Nemţanu Ionuţ.
[files]