Ziua Internaţională Copilului sărbătorită la Parohia Sfânta Mare Muceniţă Anastasia din Protopopiatul Călăraşi

Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită la Parohia Sfânta MareMuceniţă Anastasia, în data de 1 iunie 2015, printr-un spectacol oferit degrupul de cateheză al parohiei cât şi de copiii de la Centrul de zi pentru copii,componentă a Centrului de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie SERA Călăraşi,subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială si Protecţia CopiluluiCălăraşi. Astfel, că 70 de copii cu vârste cuprinse între 2 şi 17 ani aurecitat poezii şi au cântat imnuri specifice vârstei copilăriei care au trezitnostalgia în inimile tuturor celor prezenţi.

Fiecarecopil a primit câte o jucărie de pluş dar şi dulciuri din partea parohiei, iar12 membri merituoşi ai grupului catehetic,au primit câte un exemplar, cu autograf, din antologia de sonete „Fluturele din fântână” a poetului braşovean AdrianMunteanu, distins cu premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov,în 2011, iar în 2012 a primit PremiulEuropean de poezie NUX , la Târgul Internaţional de Carte de la Milano.

Întreaga acţiune s-a desfăşurat sub îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos „Lăsaţicopiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei19,14) iar toţi cei prezenţi s-au bucurat împreună văzând zâmbetele celor mici.

A consemnat părintele Nemţanu Ionuţ de la Parohia Sfânta Mare MuceniţăAnastasia.
0%
încărcat
Se încarcă
Se încarcă
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...