Învierea Domnului la Parohia Sfânta Mare Muceniță Anastasia

Sărbătoarea Sfintelor Paşti, a adus un moment de aleasă bucurie pentru credincioşii Parohiei Sfânta Mare Muceniţă Anastasia, care şi-au împropriat urcuşul duhovnicesc al postului, prin participarea la frumoasele slujbe din perioada pre şi post pascală; astfel, că începând din Duminica Floriilor au participat la Denii, iar copiii grupului catehetic, după ce s-au împărtăşit într-un număr impresionant, au fost vestitorii smereniei Mântuitorului prin participarea la Rânduiala spălării picioarelor, apoi alături de părinţi au cântat Prohodul Domnului.

Aceste momente minunate au culminat cu părtășia la Învierea Domnului, primind Sfânta Lumină şi vestind tuturor că Hristos a înviat! Spre ora prânzului, credincioşii au participat la Vecernia Învierii, ascultând în „toate” limbile pământului minunea Învierii Domnului, iar de Izvorul Tămăduirii au dus acasă Agheazma Mare ca „odor de mare preţ” din partea Maicii Domnului.

Bucuria duhovnicească a fost deplină şi prin participarea la Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, iar toată frumoasa osteneală a acestor zile binecuvântate a fost spre slava Preabunului Dumnezeu şi spre mântuirea noastră.

A consemnat preot Nemţanu Ionuţ.

[https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150408_092455.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150409_163910.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150409_191631.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150409_191704.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150409_191914.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150410_174524.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150410_174652.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150410_175159.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150410_201608.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150410_201831.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150410_201923.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150412_123014.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2015/04/IMG_20150417_085722.jpg"]
0%
încărcat
Se încarcă
Se încarcă
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...