Femeia creştină aniversată la Parohia Sfânta Mare Muceniţă Anastasia

Duminică, 9 Martie 2014, la Parohia „Sfânta Mare Muceniţă Anastasia” din Protopopiatul Călăraşi, a avut loc o acţiune aniversară de Ziua femeii, numită „ODĂ MAMEI”, care a cuprins un mic program artistic format din cântece şi poezii în cinstea mamei creştine, susţinut de copiii din grupul catehetic al parohiei, de elevii Şcolii Gimnaziale Roseţi pregătiţi de doamna profesoară Vasile Virginia Narcisa şi de câţiva beneficiari ai Centrului de servicii sociale „Sera” din Călăraşi pregătiţi de doamnele educatoare Nina Manole şi Cristina Şandru.

Preacucernicul părinte Nemţanu Ionuţ a vorbit despre femeia creştină care ar trebui s-o aibă model pe Maica Domnului, amintind că prima minune a Mântuitorului a fost făcută la rugămintea Maicii Sale, ceea ce arată preţuirea mamei de Însuşi Domnul Şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Acţiunea a adus bucurie în inimile tuturor credincioaselor prezente, care au primit din partea parohiei medalioane iconiţă (serbând astfel şi Duminica Ortodoxiei), iar micii artişti au primit dulciuri şi cărţi de rugăciune, potrivit vârstei lor.

A consemnat preot Nemţanu Ionuţ de la Parohia „Sfânta Mare Muceniţă Anastasia” din Protopopiatul Călăraşi.

[https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/03/IMG_20140309_114527.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/03/IMG_20140309_115623.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/03/IMG_20140309_120022.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/images//2014/03/IMG_20140309_120623.jpg"]
0%
încărcat
Se încarcă
Se încarcă
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...