Ziua Internaţională Copilului sărbătorită la Parohia Sfânta Mare Muceniţă Anastasia din Protopopiatul Călăraşi

Inscrie filmul tau aici:
Calendar Ortodox
25 J (+) Inaltarea Domnului (Ziua Eroilor); + A treia aflare a Capului Sf. Ioan Botezatorul
Ne gasesti si aici:
LO TV - Televiziune in direct:

Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită la Parohia Sfânta Mare Muceniţă Anastasia, în data de 1 iunie 2015, printr-un spectacol oferit de grupul de cateheză al parohiei cât şi de copiii de la Centrul de zi pentru copii, componentă a Centrului de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie SERA Călăraşi, subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Călăraşi. Astfel, că 70 de copii cu vârste cuprinse între 2 şi 17 ani au recitat poezii şi au cântat imnuri  specifice vârstei copilăriei care au trezit nostalgia în inimile tuturor celor prezenţi.

            Fiecare copil a primit câte o jucărie de pluş dar şi dulciuri din partea parohiei, iar 12  membri merituoşi ai grupului catehetic, au primit câte un exemplar, cu autograf, din  antologia de sonete „Fluturele din fântână” a poetului braşovean Adrian Munteanu, distins cu premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov, în 2011, iar în 2012 a primit  Premiul European de poezie NUX , la Târgul Internaţional de Carte de la Milano.

Întreaga acţiune s-a desfăşurat sub îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei 19,14) iar toţi cei prezenţi s-au bucurat împreună văzând zâmbetele celor mici.

A consemnat părintele Nemţanu Ionuţ de la Parohia Sfânta Mare Muceniţă Anastasia.